Arhivă pentru Octombrie, 2007

Echipa nasti

Posted in Echipa nasti on 31 Octombrie 2007 by dorunastase

Anunțuri

Robert T. Kiyosaki

Posted in Carti on 31 Octombrie 2007 by dorunastase

Aceasta carte este dedicata parintilor de pretutindeni, pentru ca ei sunt cei mai importanti profesori ai unui copil. Invatamantul traditional, desi este foarte important, nu mai este de ajuns.

Tată bogat, tată sărac…

  • Aruncă în aer mitul care spune că trebuie să câştigi mult ca să te îmbogăţeşti.
  • Combate ideea potrivit căreia, dacă ai o casă, eşti înstărit.
  • Le arată părinţilor de ce nu se pot baza pe sistemul de învăţământ, dacă vor să-şi vadă copiii învăţând câte ceva despre bani.
  • Defineşte odată pentru totdeauna activele şi pasivele.
  • Vă învăţa ce şi cum să le spuneţi copiilor despre bani, astfel încât să aibă succes financiar în viitor.

Robert T. Kiyosaki este copilul bogat al unor oameni saraci. El si-a dorit dintotdeauna sa nu munceasca asemeni tatalui sau, care, in ciuda faptului ca avea un salariu consistent, avea mai mereu de platit datorii. Concluzia lui este ca problemele financiare provin din faptul ca anii multi de scoala nu ne invata nimic despre cum functioneaza banii, ci doar cum sa muncim din greu pentru ei. Iar atunci cand ii avem – multi, putini, – nu stim cum sa-i folosim in favoarea noastra. Nu nesocotiti faptul ca relatia cu banii este una de putere: ori ii stapaniti, ori deveniti sclavii lor.

Parintii bogati isi pregatesc copiii sa devina, la randul lor, bogati. Parintii saraci le spun copiilor sa mearga la scoala, sa fie cat mai silitori si sa-si gaseasca o slujba buna. Insa calea de urmat pentru castigarea bogatiei este initierea in arta finantelor. Invatati-va copiii sa fie liberi din punct de vedere financiar!

In aceasta perioada de mari schimbari economice, lectiile lui Robert Kiyosaki despre cum puteti face banii sa munceasca pentru dumneavoastra sunt nepretuite! Aceasta carte este dedicata parintilor de pretutindeni, pentru ca ei sunt cei mai importanti profesori ai unui copil.

Marillion

Posted in Progressive Rock on 31 Octombrie 2007 by dorunastase

Anii optzeci începeau fara vesti bune pentru fanii muzicii progresive. Noul Genesis încerca o rupere de gloriosul lui trecut, o „actualizare” pe care unii aveau sa o guste, altii nu. Yes pierdea vocea solara a lui Anderson, creând un moment prielnic pentru aparitia primului reprezentant al curentului neo-progresiv. Cu nume de poveste (Silmarillion este un personaj al lui J.R.R. Tolkien) si cu un lider ce soca prin înfatisare si inteligenta îsi va începe atât de controversata cariera. Este ciudata constatarea ca tot ceea ce ar fi fost fatal altei formatii, i-a reusit întotdeauna lui MARILLION. Ei si-au construit drumul într-o directie gresita de la început, însa în timpul calatoriei s-au întarit dupa fiecare piedica întâlnita. Cu cât inamicii i-au tratat drept plagiatori întârziati cu atât mai mult publicul i-a sarbatorit. Paradoxurile încep de la înfiintare.

În primul rând MARILLION în forma clasica FISH- KELLY – ROTHERY – TREWAVAS – MOSLEY nu contine nici un membru al grupului original, aparut în HAMPSHIRE în 1979. STEVE ROTHERY va veni abia la sfârsitul anului, FISH în 1981 odata cu MARK KELLY, al carui grup facea prima parte a spectacolului; basistul va sosi în 1982 si MIKE POINTER ultimul supravietuitor al grupului de origine, va fi înlocuit în 1983. Ce vor fi gândit acum fondatorii anonimi, e usor de imaginat. Alta ciudatenie – originea lor. MARILLION este compus dintr-un scotian, un irlandez, 3 englezi din care un londonez. Într-o echipa de fotbal s-ar fi omorât între ei. Iar când în primul album „MARKET SQUARE HEROES” (1982) vor pune toata fervoarea progresiva alambicata a unei tinereti sub semnul VAN DER GRAAF si PINK FLOYD, mostenind cea mai pura melodicitate britanica, se vor trezi facând ravagii în topurile revistei SOUNDS, saptamâni la rând! Marii câstigatori ai cauzelor pierdute dinainte vor ramâne grupul numarul unu în ANGLIA (desi existau U2 si SIMPLE MINDS) pâna în 1987, infirmând teoria ca grupul britanic al anilor ’80 trebuia sa fie un mostenitor modernist al lui SEX PISTOLS si POLICE.
Debutului din 1982, remarcat imediat pe de altfel încarcata scena britanica, i se adauga primul single „Grendel”, produs de David Hitchcock si care alinia o componenta ce avea sa cunoasca putine fluctuatii: Derek William Dick – voce, Steve Rothery – chitara, Mark Kelly –clape, Pete Trewavas – bass, si Mick Pointer, înlocuit ulterior cu John Martyr, si în final, cu Ian Mosley- baterie. De la primele acorduri celtice ale acestei ample compozitii se disting vocea monumentala a lui Fish (supranumit astfel datorita timpului petrecut în cada de baie) si versurile sale, care de la o piesa la alta vor contopi ulterior grupul si publicul atins parca de o bagheta magica ce-l transforma în Fat-Frumos. Caci, înainte de toate, Marillion este o mâna de actori ce-si difuzeaza mesajul unui auditoriu literalmente uluitor si cucerit. Imaginea lor va fi difuzata tot de inepuizabilul Fish, cu ajutorul unui artist de exceptie, Mark Wilkinson, ce va merge alaturi în marea aventura, imprimând fiecarei etape (citeste album) o viziune inconfundabila si o simbolistica ce fuzioneaza cu istorisirile muzicii si ale cuvintelor, pentru deliciul spectatorului.
„Script For A Jester’s Tear”, albumul aparut în 1983 sub coordonarea lui Nick Tauber (Deep Purple, UFO, Thin Lizzy), avea sa atraga atentia criticii asupra grupului. În mod nedrept comparat cu „Selling England By The Pound” al lui Genesis, comparatie impusa si de vocalul din acelasi registru cu al lui Peter Gabriel sau Phil Colins, acest giuvaer al sunetului si imaginii, chiar daca încarcat si putin artificial, va ramâne un punct de referinta al rock-ului anilor ’80.
Astfel de muzica pur si simplu nu se face – vor declara francezii, care sunt publicul lor cel mai fidel.„Nebunul fugit din paradis” si „Bufonul care-si arata lacrimile” vor câstiga în incisivitate pe al treilea album „Fugazi”. Povestit de un single, „Assasing”, albumul va relua tema criticii sociale din ultima piesa de pe „Script..”, „Forgotten Sons”.Fish devine aici „asasinul cu limba calita de elocventa” si într-adevar, prin dimensiunile sale (1,96m-120 kg), el este un adevarat asasin, însa doar pentru bietul fan înmarmurit, care dupa ce este plimbat printre „minciunile de smarald”, este silit sa realizeze ca lumea sa scapa de sub control.„Unde sunt profetii, unde sunt vizionarii, unde sunt profetii ce sfarâma amurgul mercenarilor sentimentelor”. Turneelor de succes le va urma un album live „Real To Reel”, în 1984, dar si capitolul doi al grupului, început de LP-ul „ Misplaced Childhood”. Albumul conceput (era timpul) el va da totodata si primele super-hit-uri, „Kayleigh” si „Lavender”. De asemenea, schimbarea producatorului (Chris Kimsey) va aduce o reîntoarcere la o melodie si un sentimentalism tulburate doar de finalul dur „Childhood’s End” si „White Feather”. Mark Wilkinson realizeaza un nou tur de forta conferindcopertei, de asta data mai optimista, statutul unei opere de arta. Bufonului- simbol si cameleonului li se alatura acum cotofana hoata, „Hei tu ai supravietuit, acum ai renascut în umbra cotofenei hoate”.
Celui mai important album îi vor trebui doi ani pentru a aparea „Clutching At Straws” va impune în sfârsit marelui public pe Marillion. Conservând amprenta lui „Misplaced Childhood”, noul LP recombina însa traditionalele ingrediente într-un cocteil racoritor si explosiv, preparat de acelasi Chris Kimsey. Daca primele albume, poate prea încarcate de elemente decorative, nu rezistau ascultarii îndelungate, „Clutching At Straws” este mult simplificat pâna la a nu lasa decât o calitate dezgolita de orice artificiu. Ce placere sa te lasi purtat de farmecul si gratia lui „Warm Wet Circles” si „That Time Of The Night”, pe care totusi doar fericitii posesori ai unui CD le vor putea aprecia cum trebuie! Ce duo reusit între Fish si Tessa Niles pe „ The Last Straw”, ce ritm pe „Just For The Record”. Sa amintim hit-urile „Sugar Mice” si dinamicul si ineditul „Incommunicado”, alaturi de aspectul sobru al copertei pentru a întregi imaginea albumului: un bar idilic, barul prieteniei si al lipsei de griji, unde îi întâlnesti în acelasi timp pe John Lennon si pe Fish, uneori pe James Dean, alaturi de un nemaipomenit tonomat al carui unic scop este de a împrastia cele zece noi hit-uri ale lui Marillion. Numele sau? ” Clutching At Straws”

Show-urile ce au urmat si care au constituit materialul unui dublu LP live au fost ca o palma în fata publicului sceptic. Pe scena sobra si simpla, inundata de lumini blânde, sub cerul înstelat, un Fish charismatic si impunator interpreteaza aventurile noului sau personaj, Torch ajutat de o muzica lirica si captivanta ce-si atinge reala dimensiune pe viu. Merita vazuta audienta ce reia în cor versurile, ca o adunare religioasa, pentru a-si distruge corzile vocale în final, în urale nesfârsite.Dupa un foarte necesar „B Sides Themselves”, aparut în 1988 si care reia fetele B ale single-urilor, piese ce de obicei nu-si gasesc locul pe albume, dar care în acest caz erau pe nedrept necunoscute, urmeaza „The Thieving Magpie” marcând sfârsitul triumfal al perioadei de mijloc. Produs de Marillion, acesta va puncta pe câte o fata de disc cele patru albume, pastrând pe vinil momente remarcabile, irepetabile ale activitatii concertistice. Totodata ramâne un document ce finalizeaza drumul parcurs de Fish alaturi de grup. Fish decide ca este capabil sa continue o cariera solistica, anuntata de max-single-ul „Big Wedge”. Marillion se va reface imediat si cu ajutorul unui producator, Nick Davis si un nou vocalist, Steve Hogarth, va edita în 1989 noul LP „Seasons End”, o reusita incontestabila, rigiditatea vocalului fiind suplinita de o instrumentatie mai importanta ce-l promoveaza pe Steve Rothery în calitatea de lider. Caracterul de super-grup este marcat de momente ca „Easter” si „ The Uninvited Guest” alaturi de mega-hit-ul „ The King of Sunset Town”. În afara de vocea si creativitatea sa, atuurile lui Fish în cariera paralela sunt Mark Wilkinson, artistul si artizanul imaginii Marillion, chitaristul ex-Dire Straits Hal Lindes si organistul Mickey Simmonds.
Albumele ce au urmat ‘Holidays In Eden’ (1991), ‘Brave’ (1994) ‘Afraid Of Sunlight’ (1995), ‘This Strange Engine’ (1997) si ‘Radiation’ (1998) au demonstrat determinarea continua a trupei Marillion de a face muzica inventiva si emotionala, netinand seama ca muzica lor poate nu va fi difuzata la radio, ignorand posibilitatea de a nu intra in topuri.
Alte trei albume au fost lansate pana astazi – ‘Marillion.com’ in 1999, ‘Anoraknophobia’ in 2001 si Marbles in 2004 – toate 3 beneficiind de un puternic sprijin acordat de catre fani printr-o modalitate mai putin obisnuita – Internetul. In urma unor stranii campanii, Marillion au reusit sa primeasca bani de la fani pentru albume ce inca nu fusesera lansate, nici macar inregistrate. Astfel, au fost fani care au platit cu aproximativ 1 an in avans. Asteparile nu le-au fost insa dezamagite. Gigantul de 32 de ani marcheaza prin pesimismul si critica socio-politica o stagnare pe plan al comunicarii, sanctionata imediat de critica (iata cine tinea grupul pe loc!). Însa momente minunate sunt reproduse prin intermediul lui „Vigil In A Wilderness Of Mirrors”, numai Fish putând sa ne încânte cu un „State Of Mind” sau „View From The Hill”. Bresa din sânul formatiei a permis reaparitia în centrul atentiei a unor grupuri ca Rush, aratând ca rebeliunea este pedepsita pe atât de precara scena progresiva actuala.

Epopeea Marillion aduce în atentie faptul ca alaturi de „batrânii dinozauri” Genesis si Yes, merita un loc pe cinste si promotorii neo-progresivului ale carui stralucitoare stele sunt IQ si Pallas dar în primul rând MARILLION

http://www.youtube.com/watch?v=WtyqAn1McUE

Din pataniile unui antreprenor

Posted in De pe alte bloguri on 31 Octombrie 2007 by dorunastase

Am un prieten care e la a patra firma. De primele trei nu stiu ce s-a ales. Acum la a patra se pare ca a tras niste invataminte din antreprenoriat. Textul este publicat cu acordul lui.

Acum cativa ani stiam decat ca vreau sa fac afaceri dar nu aveam nici o idee despre ce inseamna asta.
Stie cineva cat de dureroasa e o nastere?
Cand am lansat revista a fost nevoie de un zambet si o strangere de mana si sa ma arda chiar a 2-a zi cu 2000 de euro. Prima lectie, dar ce lectie! Am ajuns sa iau un contract si sa il citesc de 10 ori, sa semnez pe fiecare foaie si sa il mai citesc o data dupa.

Am invatat ca strangerile de mana sunt mai sincere cu acel contract care sa te sustina.
Am invatat ca nu trebuie sa las de la mine si ca fiecare pas pe care il dau in spate, este urmat de altul.
Am invatat ca trebuie sa fii corect si dur in acelasi timp.
Si inca de atunci refuzam sa platesc dintr-un principiu de moralitate, in timp ce telefoanele imi sunau cu amenintari de oase rupte si avocati peste avocati.
Am invatat ca orice situatie , oricat de grea trece.
Am invatat ca fiecare 50 de ron intr-o firma conteaza. Am invatat ca fiecare pierdere pe care o lasi acum de la tine, te va lovi peste 1-2-3-4 saptamani/luni.
Am invatat ca orice pret as spune, 90% din clienti vor face ochii mari.
Am invatat sa nu imi fie rusine sa cer.
Dar cu ce pret?
Am invatat ca clientul nu are intodeauna dreptate, pentru ca in 99% din cazuri nu stie ce vrea.
Stie cineva cat de dureroasa e o nastere?
Am avut oameni care m-au lasat balta pt 100 de RON, bani ce si i-au insusit preferandu-i in locul prieteniei si respectului meu. Si oameni care nu m-au lasat balta pentru 10 000, desi aveau tot dreptul.
Am invatat ca mai bine ti se greseste la 1 euro, decat la 100, si ca mai bine ti se greseste la 100 decat la 1000.
Pe primii am invatat sa nu ii uit, dar sa trec peste. Pe cei din urma ii pretuiesc ca pe sangele meu.
Am invatat ca oricat de hotarat ai spune cuiva “NICIODATA !!!”, s-ar putea sa te intorci mai devreme decat crezi.
Am invatat ca o prietenie este testata cu adevarat abia cand la mijloc sunt bani.
Si cu toate astea am invatat ca banii mereu vin si se duc.
Am invatat ca o afacere e ca un copil.
Ce ai face daca ai sti ca propriul tau copil e bolnav? Ai alerga dupa doctori? Ai sta la capul lui? Ai astepta sa se intample ceva, orice?
Am invatat ca trebuie sa iei decizii in fiecare zi.
Am invatat ca cifrele nu mint niciodata.
Am invatat ca, pe langa cifre, instincul este la fel de important, daca nu mai important.
Am invatat ca intotdeauna vor iesi mai putini bani decat ai calculat.
Ca vor fi mai multe cheltuieli decat ai prevazut.
Ca banii vor veni mai tarziu decat ai planuit.
Am invatat ca din putinul ala statul baga mana adanc, daca nu ii dai peste labe.
Am invatat ca fara un contabil si un avocat, in tara asta nu rezisti o luna.
Stie cineva cat de dureroasa e o nastere?
Am invatat sa gresesc
si sa trec peste
si sa invat din ele..
Dar inca nu am invatat cum sa elimin greseala ..

Stie cineva cat de dureroasa e o nastere?

http://succesdublu.ro/index.php/2007/09/din-pataniile-unui-antreprenor/

Iulian

Posted in Prieteni on 31 Octombrie 2007 by dorunastase




Deep Purple

Posted in Muzica on 31 Octombrie 2007 by dorunastase


Deep Purple concerteaza in aceasta seara la Bucuresti
Deep Durple, una dintre primele si una dintre cele mai faimoase trupe de hard-rock, este considerata a fi un pionier al stilului heavy metal. In ciuda acestei asocieri, trupa nu a fost niciodata o trupa pur heavy metal, desi multe formatii heavy metal de mai tarziu au declarat ca Deep Purple le-a fost o influenta majora. Acest grup si-a schimbat stilurile (de la progressive la inceputuri la soundul heavy si hardrock ce i-a consacrat), dar mai ales componenta de-a lungul anilor, insa a inclus mereu in randurile sale cantareti si instrumentisti virtuosi. Deep Purple a avut in componenta muzicieni ce proveneau din trupele Episode Six, The Flowerpot Men and their Garden, Roundabout.

Prima componenta a trupei Deep Purple era: Ritchie Blackmore – chitara, Jon Lord – clape, Rod Evans – voce, Nick Simper – bass, Ian Paice – tobe. Ei inregistreaza un succes destul de mare in SUA cu preluarea piesei „Hush” a lui Joe South, piesa inclusa pe albumul de debut, destul de apreciat, „Shades of Deep Purple, in 1968. In acelasi an, trupa a mai albumul „The Book Of Taliesyn”, un an mai tarziu fiind urmat de albumul intitulat „Deep Purple”. Pe aceste trei albume stilul abordat este predominant progressive. Dupa un turneu prelungit,componenta trupei sufera modicari, Ian Gillan inlocuindu-l pe Evans la voce, si Roger Glover luandu-i locul lui Simper la bass. Aceasta formula va inregistra albumul „Concerto for Group and Orchestra”, o lucrare in 3 parti scrisa de Lord si cantata impreuna cu Orchestra Filarmonica a Londrei, dirijata de Malcom Arnold; aceasta lucrare este cunoscuta ca prima colaborare de succes intre o trupa rock si o orchestra. Dupa acesta, insa, Deep Purple a socat lumea muzicii prin muzica cu nuante predominante de heavy si hard rock, devenind pionieri in materie de heavy metal; iar stilul heavy abordat rivaliza cu nou-nascuta Black Sabbath. In acea perioada, Deep Purple a devenit una dintre cele mai populare formatii hardrock din lume, lansand albume de mare succes ca „Deep Purple In Rock”(1970),”Fireball” (1971), „Machine Head” in 1972(pe care se regaseste si una dintre cele mai celebre piese Deep Purple, intitulata „Smoke on the Water), si albumul live „Made In Japan”(1972).

In aceeasi formula, Deep Purple si-a continuat activitatea lansand albumul „Who Do We Think We Are?” (1973), punct in care si Gillan si Glover parasesc trupa, fiind inlocuiti de solistul David Coverdale si de Glenn Hughes – bass si voce. Noua Deep Purple inregistreaza in 1974 albumul „Burn”, cotat ca fiind un succes. Hughes si Coverdale au constituit elementul de noutate in cadrul trupei, imprimand sunetului trupei, pana atunci heavy, o nota de R&B/Soul , noul sunet rezultat a fost si mai sesizabil in albumul din decembrie 1974 – Stormbringer. Blackmore este nemultumit de rezultat, iar dupa lansarea live-ului „Made in Europe” (contine inregistrari din turneul Stormbringer), membrul fondator paraseste Deep Purple in 1975.

Dupa plecarea lui Blackmore, marele gol din Deep Purple este umplut de talentatul chitarist Tommy Bolin, care-si crease imaginea in trupe ca Zephyr, James Gang si Billy Cobham. Aparent noul membru era exact „recomandarea medicului”. Pt formatie, a urmat albumul „Come Taste the Band”, in 1975, calitatea caruia se pare ca nu a multumit fanii inraiti ai trupei si nici nu a atras noi fani. Aceasta a demonstrat ca Bolin nu era pregatit sa-l inlocuiasca pe Blackmore, si chiar a avut parte de o atitudine ostila din partea publicului. Mai grav, el era dependent de heroina, fapt care a inrautatit si mai mult lucrurile, acesta murind de supradoza de heroina in 1976, dupa turneul de promovare al albumului. Moartea acestuia a dus la despartirea grupului.In perioada urmatoare, fostii membri ai Deep Purple si-au continuat activitate cu succes intr-un numar de trupe ce a inclus nume ca Rainbow, Whitesnake si Gillan. Abia in aprilieie 1984, la aproape 8 ani de la incetarea activitatii, Deep Purple revine in forta. In cadrul emisiunii The Friday’s Rock de la postul de radio al BBC este anuntata renasterea trupei in componenta clasica de la inceputul anilor ’70. Blackmore, Gillan, Glover, Lord si Paice sustineau deja concerte si inregistrau un nou album. „Perfect Strangers” este lansat in octombrie 1984, sub marca Polydor, in Europa, si Mercury, in America de Nord. Turneul care a urmat a debutat in Noua Zeelanda si s-a desfasurat pe continentele lumii, sfarsind in Europa spre finalul verii anului 1985. Succesul a fost urias. In Marea Britanie, ei au cantat doar in cadrul unui festival, sustinuti de trupa The Scorpions, si, desi vremea a fost foarte rea, concertul s-a tinut in prezenta a peste 80.000 de spectatori.

A urmat albumul si concertul pentru „The House of Blue Light”, in 1987, iar un an mai tarziu live-ul „Nobody’s Perfect” in 1988, format din inregistrarile concertelor recente din SUA. O noua versiune a piesei „Hush” este lansata in Marea Britanie, pentru a marca cei 20 de ani de existenta ai trupei. In 1989, Ian Gillan paraseste din nou formatia, in urma divergentelor cu Blackmore, si este inlocuit de fostul solist al trupei Rainbow – Joe Lynn Turner. Aceasta componenta a inregistrat doar un album – „Slaves and Masters (1990), urmat de turneul de promovare. Dupa turneu, Turner este silit sa paraseasca formatia, dupa ce Jon Lord si Ian Paice au realizat ca aveau nevoie de Gillan in componenta. Blackmore s-a mai imbunat, iar componenta clasica a inregistrat albumul The Battle Rages On in 1993. In timpul turneului de promovare in 1994, tensiunea dintre Gillan si Blackmore creste din nou, rezultand plecarea lui Blackmore, aceasta fiind definitiva pana in prezent. Este adus Joe Satriani, pentru a finaliza turneul; este rugat sa se alature ca membru oficial al trupei,dar Satriani refuza. In urma auditiilor organizate, este ales Steve Morse de la trupa Dixie Dregs. Astfel revitalizata, formatia Deep Purple se bucura de succes in anii 90, lansand albumele Purpendicular in 1996 si Abandon in 1998. Iar restul perioadei este petrecut in cea mai mare parte in turnee. Trupa si-a continuat activitatea in aceasta formula pana in 2002, cand membrul fondator Jon Lord (care impreuna cu Ian Paice, a fost singurul membru care s-a aflat in toate componentele trupei), si-a anuntat plecarea din trupa pentru a realiza proiecte solo (in special lucrari de orchestra). Veteranul keybordist Don Airey (Rainbow, Whitesnake), care a ajutat trupa in 2001, cand Lord era accidentat, s-a alaturat celor din Deep Purple ca membru oficial. In 2003, Deep Purple au lansat primul album de studio dupa 5 ani, mult laudatul „Bananas”, fiind urmat imediat de un turneu de promovare.

Fostul membru fondator, Ritchie Blackmore nu s-a lasat mai prejos, ocupandu-si timpul cu lansarea unui album sub numele Rainbow, intitulat Strangers in Us All (1998), iar mai tarziu formand impreuna cu logodnica sa Candice Night formatia Blackmore’s Night. In ciuda schimbarilor frecvente de componenta, trupa Deep Purple ramane un nume prezent pe scena muzicala si in secolului 21.

Iris

Posted in Muzica on 30 Octombrie 2007 by dorunastase

La inceputul anilor 80, tinerii romani nu aveau acces la muzica rock internationala decat prin emisiunile lui Radu Tudor si Andrei Voiculescu de la Radio Europa Libera. Era o frustrare pentru multi. Discurile se vandeau la negru in fata la magazinul Muzica. Costau intre 100 si 500 de lei depinde ce vroiai sa cumperi. In Romania rockul era aproape interzis. Celebrele reuniuni rock de la Infratirea intre Popoare sau Teatrul Creanga- erau putinele locuri unde puteai asculta muzica adevarata. Unde, printre altii, acestea erau prezentate de actuala vedeta tv, politologul de astazi Stelian Tanase. Imi aduc aminte de serile de sambata de la „Infratirea intre Popoare”, unde la mijlocul anilor 80 canta trupa Iris. Rockul era practic interzis in Romania dar unii puteau sa auda unele productii romanesti. Erau multe trupe in epoca. Semnal M, Metropol, Voltaj si am uitat altele, din pacate. Cristi Minculescu nu mai era in Iris cantand in trupa lui Andrei Paunescu, solist vocal fiind Dan Bitman. In Iris era atunci unul din cei mai buni componenti ai trupei, chitaristul Nutu Olteanu si cred ca este una din persoanele-cheie careia Iris-ul trebuie sa fie recunoscator. La fel si lui Sorin Chifiriuc, unul din creierii trupei la inceput si unul din cei mai geniali rockeri romani. Vineri seara, Iris a celebrat implinirea a 30 de ani printr-un mega-concert la Bucuresti. Una din din cele mai bune piese a trupei cred ca este „Cei ce vor fi”. Urmeaza o inregistrare video partiala a acestei piese cantata recent de Iris la Cluj. Reiau si alte piese de calibru din ce am gasit pe net: „Pe Ape”, „Valuri”, „Noaptea”,”Lumina zilei”, „Baby”. Dar si interpretarea comuna Iris si Uriah Heep la „Lady in Black”. Iris a cantat si piesele mari ale rockului care le reiau mai jos: Deep Purple: „Soldier of Fortune” dar si „Satisfaction” de la Rolling Stones. Multumesc, Iris. Ai fost trupa tineretii mele. As fi vrut poate un omagiu si pentru cei care au creat Iris-ul si care au fost membrii trupei de-a lungul timpului. Si reintoarcerea la origini. Mai reiau si „Strada ta”, din epoca dupa 1990,dar si „Ziua care va veni”. Mai aveti mai jos si: „Nu ma uita”, „La popas”,” Suflete de gheata”,” Cine ma striga in noapte”. Dar cateva din piesele vechi s-au pierdut. Am recuperat cateva fragmente dar atat. Pacat.

http://andreibadin.blogspot.com/2007/10/cei-ce-vor-fi-iris.html