The Legend of 1900

Leggenda del pianista sull’oceano, (1998)

Filmat in engleza si avandu-l in rolul principal pe Tim Roth, actorul britanic ce a devenit o figura proeminenta in peisajul hollywoodian, Leggenda del pianista sull’oceano, La pastreaza din fericire acea atmosfera calda a filmelor lui Giuseppe Tornatore, cunoscut in primul rand datorita peliculelor Nuovo cinema Paradiso (1989) si Malèna (2000). Aceeasi lumina, aceeasi seninatate, aceleasi personaje infinite ce transforma tragismul in duiosie si zambet.
Exista oameni atinsi de divn pe care ii numim, conventional, genii. Uneori, printre ei, se strecoara, ilicit parca, fiinte-eter, fiinte-atingere, fiinte-revarsare care, odata descoperite, sunt alungate din tagma „academica” a geniilor si se refugiaza in legenda. La Leggenda del pianista sull’oceano este povestea unei astfel de fiinte care s-a descoperit locuita de Muzica.
Hazardul pare sa fi fost unica ursitoare care sa-si fi rostit incantatia la nasterea micultului Danny Boodmann T.D. Lemon Nineteen Hundred ‘1900′: este gasit la bordul navei Virginia de Danny Boodmann (Bill Nunn), un fochist de culoare, numele lui reprezinta un colaj de elemente care au alcatuit contextul in care el a intrat in viata lui Boodmann, iar valurile capricioase ale oceanului ii poarta destinul spre nume de porturi necunoscute, spre tarmuri visate, intre limitele carora se gaseste libertatea lui. Chiar si America inceputului de secol, taramul fagaduintei pentru sute de mii de emigranti, nu este un loc sigur pentru o persoana care practic…nu exista, nefiind inregistrata in nici un registru oficial, neavand nici un loc in care sa mearga, o tara, o casa, sau o familie care sa-l astepte si care trebuie asadar sa ramana ascuns in camera cazanelor. Acesta este motivul pentru care 1900 ramane la bordul navei, traind infinitezimal emotiile, temerile si sperantele fiecarui pasager si invatand sa-si construiasca propria lume, din fragmentele de pe „uscat”, un imperiu grandios in mijlocul oceanului imaginatiei sale.
Dupa moartea accidentala a parintelui sau adoptiv, copil fiind inca, 1900 simte chemarea magnetizanta a muzicii si, incalcand o regula a vasului, paraseste mediul umil in care crescuse si patrunde in spatiul luxos al pasagerilor de la clasa I cu un singur scop: acela de a gasi pianul si de a elibera din sine toate notele care ii clocoteau in sange. Un univers intermediat ii coordoneaza miscarile mainilor si din claviatura pianului renasc, in fiecare moment altfel, valuri lascive si furioase, orase visate, cu strazi largi si cladiri aruncate spre cer si oamenii, mai ales oamenii, fiecare cu atmosfera lui, cu muzica lui, pe care 1900 are darul de o auzi si de a o impartasi clapelor.
Anii care trec nu schimba nimic in viata lui 1900. Privirea capata melancolia scrutarii departarilor, insa nimic nu-l poate convinge sa coboare de pe acel vas, care pentru el este casa, familie, sala de concerte, refugiu, inchisoare, libertate. Singurul lui prieten adevarat este Max Tooney (Pruitt Taylor Vince), prin ochii caruia este si narata povestirea, un trompetist din orchestra angajata pe vas, care il intelege si caruia 1900 ii impartaseste teama de „uscat”, a carei claviatura este prea mare si ale carei clape nu stie sa le atinga. Uscatul nu se termina niciodata, nu-i poate vedea capatul, sunt atat de multe posibilitati pe care le ofera, atatea strazi din care ai posibilitatea sa le alegi, incat 1900 are sentimentul micimii fiintei lui, iar alegerea pe care o face este aceea de a nu trebui sa aleaga intre toate „strazile uscatului”.
Filmul contine cateva elemente ce se desprind din totul armonios pe care il creeaza si asta nu pentru a esua intr-o disonanta, ci pentru a imprima pete grele de culoare in peisajul valoric al peliculei: scena in care 1900 canta la un pian ce „danseaza” in sala enorma, pe ritmurile unei furtuni turbate, scena „duelului” muzical dintre 1900 si „regele jazz-ului” Jelly Roll Morton (Clarence Williams III), Tim Roth, devenind la randul sau legendar cu interpretarea lui spectaculoasa si muzica, mai ales muzica…
Daca un film bun este acela care iti trezeste dorinta de a-l revedea, La Leggenda del pianista sull’oceano este cu siguranta un film excelent!

http://www.cinemarx.ro/articole/leggenda-del-pianista-sull-oceano-la-1998/

Reclame

2 răspunsuri to “The Legend of 1900”

  1. Wittmann Says:

    Excelent film, poate unul dintre cele mai bune ale lui Tornatore, dupa Cinema Paradiso.

  2. Si mie mi-a placut mult acest film. Unul din filmele pe care le poti revedea, fara a pierde din surpriza si farmecul primei vizionari. Ba chiar as spune ca poti descoperi scene, gesturi sau idei noi, care ti-au scapat la prima vizionare. De revazut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: