Archive for the Cinematografie Category

Lost Boys Calling

Posted in Cinematografie on 27 Octombrie 2007 by dorunastase

Lost Boys Calling – by Roger Waters

„Lost Boys Calling” este prima compozitie cinematografica a lui Roger Waters, compusa pentru coloana sonora a dramei din 1998 – „The Legend of the Pianist on the Ocean” („Legend of 1900”).

Piesa poate fi ascultata si pe youtube:

http://www.youtube.com/watch?v=7-ufYvXeEKs

Come hold me now
I am not gone
I would not leave you here alone
In this dead calm beneath the waves
I can still hear those lost boys calling

You could not speak
You were afraid
To take the risk of being left again
And so you tipped your hat and waved and then
You turned back up the gangway of that steel tomb again

And in Mott street in July
When I hear those seabirds cry
I hold the child
The child in the man
The clild that we leave behind

The spotlight fades
The boys disband
The final notes lie mute upon the sand
And in the silence of the grave
I can still hear those lost boys calling

We left them there
When they were young
The men were gone until the west was won
And now there’s nothing left but time to kill
You never took us fishin’ dad and now you never will

And in Mott street in July
When I hear the seabirds cry
I hold the child
The child in the man
The child that we leave behind

The Point

Posted in Cinematografie on 23 Octombrie 2007 by dorunastase

Unul din filmele care merita vazute si revazute, la orice virsta. Copilul Oblio, respins de societate fiindca era altfel decit majoritatea. Intr-o lume in care nu si-a gasit locul, micul Oblio incearca sa-si gaseasca drumul, insotit de ciinele lui, simpaticul Arrow. Intreaga naratiune este depanata din fundal de Ringo Starr, iar muzica lui Harry Nilsson intregeste si desavirseste tabloul-poveste al lui Oblio, copilul neinteles de nimeni…

The Legend of 1900

Posted in Cinematografie on 18 Octombrie 2007 by dorunastase

V-ati intrebat vreodata de ce va uitati la filme? Poate ca vreti povesti diferite sau asemanatoare cu cele pe care le traiti zilnic, poate ca vreti sa va amintiti de copilarie, poate ca vreti sa trageti o sperietura buna sau sa va destindeti prin ras. Cu alte cuvinte, arta cinematografica inseamna a transporta privitorul intr-un alt loc si timp, credibil si perfect palpabil timp de doua ore, a crea povesti.
Naratiunea acestei fabule cinematografice este un exemplu clasic de povestire in rama. La scurt timp dupa Al Doilea Razboi Mondial, Max Tooney (Pruitt Taylor Vince) viziteaza un magazin englezesc de amanet pentru a-si vinde trompeta. Cand acesta gaseste aici singura copie a unei melodii interpretate de un vechi prieten, Max incepe sa-si spuna povestea. Desi deziluzionat de experienta razboiului, Max era odata un talentat si entuziast interpret de jazz, care avusese cel mai lung angajament la bordul unui luxos vas de croaziera � „SS Virginian”. Aici s-a imprietenit cu alt tanar, pianist in aceeasi formatie, al carui lung (si putin probabil) nume era Danny Boodman T.D. Lemons 1900 (Tim Roth) si care era numit de toti 1900 � anul nasterii sale. Abandonat de parinti dupa nastere, a fost crescut de un masinist, la bordul vasului „SS Virginian”. Desi plin de talente, 1900 nu a parasit niciodata nava, iar Max decide sa-l gaseasca pe 1900 si nava care urmeaza sa fie distrusa si sa afle de ce a refuzat mereu sa plece.
In film, care are la baza un popular monolog italian „Novecento” de Alessandro Baricco, personalitatea lui 1900 devine un simbol pentru pierderea de identitate a secolului XX. Unii critici au apreciat aceasta pelicula drept genul de film in fata caruia simti nevoia sa-ti extinzi brusc vocabularul pentru a articula mai bine virtutile unei asemenea productii: muzica (pelicula a obtinut un Glob de Aur pentru coloana sonora originala, semnata Ennio Morricone), jocul actoricesc, modul in care este filmat. Pentru a nu da prea multe detalii, este de ajuns sa spunem ca aceasta este tipul de film care place enorm sau deloc. In ce categorie va incadrati, decide fiecare, dupa vizionare.

http://www.tvmania.ro/arhiva/?id=2952

The Legend of 1900

Posted in Cinematografie on 18 Octombrie 2007 by dorunastase

Leggenda del pianista sull’oceano, (1998)

Filmat in engleza si avandu-l in rolul principal pe Tim Roth, actorul britanic ce a devenit o figura proeminenta in peisajul hollywoodian, Leggenda del pianista sull’oceano, La pastreaza din fericire acea atmosfera calda a filmelor lui Giuseppe Tornatore, cunoscut in primul rand datorita peliculelor Nuovo cinema Paradiso (1989) si Malèna (2000). Aceeasi lumina, aceeasi seninatate, aceleasi personaje infinite ce transforma tragismul in duiosie si zambet.
Exista oameni atinsi de divn pe care ii numim, conventional, genii. Uneori, printre ei, se strecoara, ilicit parca, fiinte-eter, fiinte-atingere, fiinte-revarsare care, odata descoperite, sunt alungate din tagma „academica” a geniilor si se refugiaza in legenda. La Leggenda del pianista sull’oceano este povestea unei astfel de fiinte care s-a descoperit locuita de Muzica.
Hazardul pare sa fi fost unica ursitoare care sa-si fi rostit incantatia la nasterea micultului Danny Boodmann T.D. Lemon Nineteen Hundred ‘1900′: este gasit la bordul navei Virginia de Danny Boodmann (Bill Nunn), un fochist de culoare, numele lui reprezinta un colaj de elemente care au alcatuit contextul in care el a intrat in viata lui Boodmann, iar valurile capricioase ale oceanului ii poarta destinul spre nume de porturi necunoscute, spre tarmuri visate, intre limitele carora se gaseste libertatea lui. Chiar si America inceputului de secol, taramul fagaduintei pentru sute de mii de emigranti, nu este un loc sigur pentru o persoana care practic…nu exista, nefiind inregistrata in nici un registru oficial, neavand nici un loc in care sa mearga, o tara, o casa, sau o familie care sa-l astepte si care trebuie asadar sa ramana ascuns in camera cazanelor. Acesta este motivul pentru care 1900 ramane la bordul navei, traind infinitezimal emotiile, temerile si sperantele fiecarui pasager si invatand sa-si construiasca propria lume, din fragmentele de pe „uscat”, un imperiu grandios in mijlocul oceanului imaginatiei sale.
Dupa moartea accidentala a parintelui sau adoptiv, copil fiind inca, 1900 simte chemarea magnetizanta a muzicii si, incalcand o regula a vasului, paraseste mediul umil in care crescuse si patrunde in spatiul luxos al pasagerilor de la clasa I cu un singur scop: acela de a gasi pianul si de a elibera din sine toate notele care ii clocoteau in sange. Un univers intermediat ii coordoneaza miscarile mainilor si din claviatura pianului renasc, in fiecare moment altfel, valuri lascive si furioase, orase visate, cu strazi largi si cladiri aruncate spre cer si oamenii, mai ales oamenii, fiecare cu atmosfera lui, cu muzica lui, pe care 1900 are darul de o auzi si de a o impartasi clapelor.
Anii care trec nu schimba nimic in viata lui 1900. Privirea capata melancolia scrutarii departarilor, insa nimic nu-l poate convinge sa coboare de pe acel vas, care pentru el este casa, familie, sala de concerte, refugiu, inchisoare, libertate. Singurul lui prieten adevarat este Max Tooney (Pruitt Taylor Vince), prin ochii caruia este si narata povestirea, un trompetist din orchestra angajata pe vas, care il intelege si caruia 1900 ii impartaseste teama de „uscat”, a carei claviatura este prea mare si ale carei clape nu stie sa le atinga. Uscatul nu se termina niciodata, nu-i poate vedea capatul, sunt atat de multe posibilitati pe care le ofera, atatea strazi din care ai posibilitatea sa le alegi, incat 1900 are sentimentul micimii fiintei lui, iar alegerea pe care o face este aceea de a nu trebui sa aleaga intre toate „strazile uscatului”.
Filmul contine cateva elemente ce se desprind din totul armonios pe care il creeaza si asta nu pentru a esua intr-o disonanta, ci pentru a imprima pete grele de culoare in peisajul valoric al peliculei: scena in care 1900 canta la un pian ce „danseaza” in sala enorma, pe ritmurile unei furtuni turbate, scena „duelului” muzical dintre 1900 si „regele jazz-ului” Jelly Roll Morton (Clarence Williams III), Tim Roth, devenind la randul sau legendar cu interpretarea lui spectaculoasa si muzica, mai ales muzica…
Daca un film bun este acela care iti trezeste dorinta de a-l revedea, La Leggenda del pianista sull’oceano este cu siguranta un film excelent!

http://www.cinemarx.ro/articole/leggenda-del-pianista-sull-oceano-la-1998/