Archive for the Europa Libera Category

Cornel Chiriac – Evocari (Partea a III-a)

Posted in Europa Libera, Muzica, Progressive Rock on 26 Decembrie 2007 by dorunastase

Si cea de a treia parte a emisiunii cu si despre Metronomul lui Cornel Chiriac.

Cornel Chiriac – Evocari (Partea a II-a)

Posted in Europa Libera, Muzica, Progressive Rock on 26 Decembrie 2007 by dorunastase

Partea a II-a a excelentei emisiuni a lui Doru Ionescu, in care este evocata personalitatea lui Cornel Chiriac si emisiunea sa „Metronom” de la Europa Libera.

Cornel Chiriac – Evocari (Partea I)

Posted in Europa Libera, Muzica, Progressive Rock on 26 Decembrie 2007 by dorunastase

De pe youtube, o emisiune realizata de TVR 2. Se aude pe fundal, vocea lui Doru Ionescu, un excelent realizator de emisiuni de cultura muzicala, omul care a sapat in arhivele televiziunii si a radioului pentru a scoate la lumina adevarate comori.

Povestea muzicii

Posted in Europa Libera, Muzica on 14 Noiembrie 2007 by dorunastase

O poveste despre muzica, gasita pe un forum, care mi-a placut mult…

Cand si cum ati ascultat pentru prima data muzica? Dar intr-un sens mai serios, pentru ca prima oara am ascultat de la mamele noastre cand ne leganau ca sa adormim. Sau o „poveste” legata de muzica. Ceea ce voi scrie in continuare poate ca e influentat si de muzica de pe CD-ul meu de suflet in acest moment… Asa ca va voi spune povestea mea: Era prin ’83 spre ’84. Nu prea le aveam cu muzica desi mai ascultam ce aveam prin casa pe casete ca nu aveam magnetofon iar la radio dadeau aia o piesa buna odata la 3 zile. Un vecin (mai tarziu am devenit prieteni) la un pahar de vorba, ma intreaba ce muzica ascult. Zic: ce am prin casa; Abba, Boney-M si altele. Mah, zice el, cea mai buna muzica e la radio dar trebuie sa stii sa o cauti. Hai ca-ti dau eu programul saptamanal. Vi-l zic dupa cum mi-l aduc aminte dupa aproape 20 de ani (cred ca mai tin minte si frecventele care erau pe „scurte” dar nu are sens sa le zic aici) : Miercuri 20.30 > 21.00 BBC >Topul din Marea Britanie Joi 21.30 > 22.00 Vocea Americii > Topul American Vineri 22.00 > 23.00 Radio Kuweit > By request (muzica la cerere) Nu radeti pentru ca aveau cea mai ascultata muzica la ora respectiva in lume si pezenta un localnic in engleza cu accent arabesc, haios rau. Sambata 22.10 > 23.00 Europa Libera > Alternativ o saptamana Topul din Marea Britanie, una Topul American si care incepea cam asa: Buna seara va spune Andrei Voiculescu din studioul 13 de la Radio Europa Libera. In aceasta seara timp de 50 de minute vom fi din nou impreuna pentru a asculta primele 12 piese din topul… Duminica 15.00 > 18.00 Europa Libera > Metronom, care prezenta o muzica mai ciudata si care nu o ascultam tot timpul. Era un fel de Muzica la cerere, dar cu muzica mai „grea” In fiecare noapte de la 1.05 > 3.00 Radio Luxembourg, care avea un prezentator tare de tot, parca David Lee il chema. Noaptea in armata, era o placere sa faci de garda de la 12 la 3 noaptea cand de la 1 la 3 era Radio Luxembourg si David Lee. Am ascultat muzica si la -30 de grade ca a fost o iarna grea… toata chestia era sa nu inghete bateriile. Il tineam la piept. Intamplator langa inima. Poate e o coincidenta, dar asa se deschidea vestonul. Aveam colegi care isi paraseau posturile si veneau la postul meu sa asculte muzica la un Carpati fara filtru si un ceai rece si cu un gust aiurea (uneori il mai indulceam cu bomboane de menta de 2 lei suta de grame, cand mai aduceau la chioscul unitatii). Dar cu muzica parca fumam Kent si beam cafea Lavazza. Nici femei nu ne trebuia, ne ajungea muzica. Va dati seama cum era cand dadeau aia piesa aia cu Status Quo – In the Army Now? Ne venea sa dam cu armele de pamant si sa fugim acasa. Nu era problema de arest, dar pe vremea aia puteam pierde facultatea. Multi dintre ei au facut arest ca nu au fost gasiti in posturi, dar s-a intamplat rar, pentru ca aveam pe cate unul care se sacrifica cu randul si „tinea de 6”. Eu nu am „tinut de 6” pentru ca eram proprieterul radioului si cel care stia sa prinda posturile. Saracul radio, cat s-a plimbat pe la comandant pentru ca ma mai prindeau cu el… dar mi-l dadeau inapoi ca aveam un unchi colonel la Bucuresti… Sa revenim: la sfarsitul anului, Europa Libera prezenta Topul 100 din Marea Britanie si din Statele Unite. Apoi, a venit revolutia… si nu am mai ascultat de atunci. De fapt asa am aflat de revolutia de la Timisoara… ascultam muzica pe Europa Libera si interveneau cu „Breaking News”… dormeam din ce in ce mai putin. Radioul era pe Europa Libera non stop, dar nu mai dadeau muzica. Pentru ca mureau oameni. Dar sa revenim la muzica din nou: aveam un Radio Riga 10 rusesc pe lampi mare cat un televizor Diamant si cu un difuzor urias. Mai dadeam drumul la muzica tare cu geamul deschis si veneau tovarasii si tovarasele in spatele blocului (stateam la etajul 3) sa asculte muzica de top din tarile libere. Eram ca un Dj de radio intermediar, ca sa-i zic intr-un fel. Mai schimbam posturile la cerere. Ai mei ma certau ca ascultam posturi interzise pe vremea aceea si puteau avea probleme cu Securitatea, dar mie nu-mi pasa. Mi se parea normal sa pot asculta muzica, chiar daca era ilegal modul cum o faceam. Unii dintre voi, pentru ca nu ati prins acele vremuri, poate nu intelegeti sau poate mai bine zis, nu o sa simtiti ceea ce simteam eu atunci: Desi comunistii si securistii imi ingradeau libertatea, nu-mi puteau lua… muzica… Ma simteam liber. Enjoy si ascultati muzica de calitate, Mtz

Let it be

Posted in Europa Libera on 3 Noiembrie 2007 by dorunastase

Daca anul trecut au fost publicate documente care aratau ca Securitatea a recrutat minori, Dorina Diaconescu reprezinta primul caz care arata ca in perioada comunista s-a dispus chiar urmarirea unor copii. Ca si cum ar fi reprezentat reale „pericole pentru ordinea sociala si de stat“, acestora li s-au deschis dosare de urmarire informativa, iar pentru „instrumentarea“ lor s-au folosit masuri precum interceptarea corespondentei si mobilizarea unei intregi armate de securisti.

Dorina Diaconescu, pe numele de atunci Datcu, a intrat in atentia securistilor in 1970, imediat dupa lansarea filmului „Reconstituirea“ al lui Lucian Pintilie. Eleva de clasa a VIII-a a reusit sa intre la una dintre putinele vizionari care au avut loc la Cinematograful Luceafarul si a raspuns apoi unei invitatii lansate pe post de Europa Libera de a comenta filmul. Intr-o scrisoare adresata realizatorului Max Banus, aceasta a facut o cronica laudativa a filmului si in acelasi timp o critica acerba a regimului comunist. „Lucian Pintilie isi impune talentul si virtutile profesionale reusind sa infiereze si sa critice cu vehementa prin imagini graitoare brutalitatea organelor de militie si a celor juridice. Acesti indivizi dezumanizati lovesc cu bestialitate in tineretul intoxicat cu predici lipsite de sens, repetate la nesfirsit de niste oameni limitati, cu vederi inguste. Incultura militianului servil fata de sefi provoaca un ris nebun, iar expresiile vulgare de genul «da-i, ma! da-i la muzicuta!, da-i la cantina» reflecta «inalta» instruire a functionarilor statului in stare sa ucida fara nici o mustrare de constiinta, animalic. Filmul este o fresca vie a tinerilor animati de dorinta de libertate.“ Cronica a fost citita pe post si, desi nu a fost semnata, securistii au gasit-o pe copila dupa adresa pe care avusese imprudenta sa o scrie in alta scrisoare. „Pe atunci, fireste, habar nu aveam ca toate scrisorile erau citite la posta, si cele trimise, si cele primite“, spune Dorina Diaconescu. Urmarea a fost vizita inopinata a trei securisti acasa la familia Datcu. „Tatal meu murise in urma cu un an, iar mama era la serviciu. Au venit cind eram singura si m-au intrebat ce scrisori mai am. Eram foarte speriata si le-am dat pe toate. Erau 160 toate, caci corespondam cu multi copii din tara si din strainatate“, povesteste Dorina Diaconescu. Aceasta nu i-a potolit insa. „In acea perioada incercam sa invat singura germana si, pentru ca pasiunea mea era lectura, imprumutasem de la biblioteca «Fenomenologia spiritului» a lui Hegel. M-au intrebat ce inseamna, cine m-a pus sa citesc asta si se pare ca nu m-au crezut si au ramas cu o banuiala. Le-a intrat in cap ca e ceva suspect la mijloc”.

Un eveniment petrecut nu mult dupa aceea avea sa-i agraveze si mai mult situatia. „Am participat la un concert al formatiei de jazz-rock «Blood, sweat and tears», pe Stadionul «23 August», unde m-am dus cu o pancarta. Dupa ce s-a intrerupt concertul, am ajuns in culise ca sa le ofer niste garoafe pe care le luasem pentru cei din trupa. La iesire am fost asteptata de militieni, mi-au retinut buletinul, iar apoi au facut adresa catre scoala si Securitate“, spune Dorina Diaconescu. Dupa acest episod a inceput urmarirea acerba a fetei. „Vreme de doi ani, inainte de a merge la scoala dimineata trebuia sa trec pe la Securitate, pe Strada Beldiman nr. 2, sa le explic ce e cu scrisorile pe care le luasera. Tin minte si acum: era o masa lunga si insirate toate, pe diferite tari“, isi aminteste femeia. Cea mai mare nelamurire a securistilor era semnatura cu care aceasta isi incheia ravasele: „Let it be!“, dupa celebra melodie a formatiei Beatles, pe care o adora. „Uneori mai semnam si cu initialele «LIB», iar ei credeau ca asta e ceva codificat“. Cu toate amenintarile securistilor, atit la adresa ei, cit si a mamei, Dorina Diaconescu a continuat sa trimita scrisori in care sa critice ceea ce se intimpla in tara. Astfel, nu i-au scapat nici celebrele „teze din iulie“ ale lui Ceausescu. „In ultima vreme, mai ales de la istorica data de 7 iulie, nu prea am fost in stare de ceva. Indignarea si deceptia au pus stapinire pe mine. In aceste zile de penibile zvircoliri ideologice si de intimpinare a aniversarii (n.r. – de 23 august), melita pune in aplicare luminoasele directive referitoare la educatia si morala proletara ale tineretului. Cum nici o dictatura nu a durat prea mult, sper ca intr-o zi, fie ea chiar in anul 2525, vom putea spune: aici a venit soarele“, se revolta Dorina Diaconescu intr-o scrisoare trimisa unuia dintre tinerii cu care coresponda, Adrian Secu, din Iasi, care, la rindu-i, a avut de-a face cu securistii din aceasta cauza, dupa cum arata dosarul.

Nemultumiti ca fata foloseste in scrisorile sale o „serie de expresii subtile in scopul calomnierii organelor de militie si juridice“, securistii au incercat sa o exmatriculeze pe aceasta de la Liceul „Ion Neculce“. „Ca premianta, eram in UTC si pe aceasta linie m-au pus la zid. Profesoara de sport m-a sfatuit sa ma transfer“, spune Dorina Diaconescu, care a terminat liceul la „Petru Groza“. Desi foarte inteligenta si cultivata, dupa cum remarcau toti securistii in referatele lor, tinara a fost respinsa la admiterea la Facultatea de Filosofie. „Nu am avut dovada ca din aceasta cauza“, spune insa retinuta femeia, a carei urmarire in acest dosar a incetat in 1974. Ulterior, a urmat un curs pentru receptioneri si a lucrat pina in 1992 in mai multe hoteluri din Bucuresti, unde crede ca a fost din nou urmarita. Astazi conduce o afacere impreuna cu sotul sau si spera sa ajunga sa-i vada pedepsiti intr-un fel pe cei care i-au distrus copilaria, intentionind sa deschida procese civile impotriva lor.

Doi copii disidenti, cu parinti la Secu

Vasile Neagu si Iosub Kalman, doi dintre tinerii cu care coresponda Dorina Diaconescu, erau ambii fiii unor angajati ai Ministerului de Interne. Initial, li s-a deschis dosar de urmarire pentru toti trei, Securitatea interceptind si scrisorile „cu caracter dusmanos“ ale acestora. „Nu mai este mult si cupa se va revarsa. Gindul nu poate fi inabusit de nici un decret, chiar de ar fi el dat de Dumnezeu. De ce inabusiti adevarul? Din fericire, prietenul celor multi, Cornel Chiriac, ne face sa ne simtim liberi doua ore pe zi. Traiasca Europa Libera!“, ii scria tinarul Neagu Jeanei Gheorghiu, redactor la revista „Saptamina“. Securistii si-au dat insa seama imediat ca acesta era fiul unui ofiter superior de Securitate, iar tatal celuilalt lucra tot in MI si atunci s-au rezumat doar la „avertizarea la sediul organelor noastre in prezenta parintilor“. In cazul Dorinei, au continuat insa urmarirea.

Mobilizare ca la carte: 11 ofiteri superiori

11 dintre cei 13 ofiteri care au lucrat la dosarul de urmarire a Dorinei Diaconescu erau ofiteri superiori. Cercetatorul Mihai Burcea, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, caruia Dorina Diaconescu i s-a adresat pentru consultanta, a descoperit ca multi dintre acestia aveau functii de conducere in Securitate. Gheorghe Stan Danescu, de exemplu, pe atunci maior si sef de serviciu, a fost adjunct al ministrului de Interne. Ovidiu Diaconescu a ocupat intre 1968 si 1989 functia de sef al Directiei Generale de Tehnica Operativa, iar colonelul Nicolae Sidea, pe cea de colonel si de inspector- sef adjunct la Securitatea Bucuresti.

Informatori la 9 ani

In ultimii ani, in arhivele fostei Securitati s-au descoperit numeroase dovezi privind implicarea copiilor in activitatea Securitatii. Pe baza unui Registru-Jurnal pentru Evidenta Retelei Informative din judetul Sibiu pentru o perioada din anul 1989, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (IICCR) a identificat anul trecut 14 ofiteri de Securitate care au racolat copii in dosarul-problema „Arta – Cultura – Invatamint“ din judetul Sibiu cu scopul de a „preveni, descoperi si lichida infractiunile indreptate impotriva securitatii statului“. Impotriva ofiterilor s-a depus o plingere la Sectia Parchetelor Militare, dovedindu-se ca au racolat copii incepind cu virsta de 9 ani. Unii erau obligati sa semneze angajamente de sprijin, dupa care li se intocmea o fisa specifica de colaborator. Ponderea minorilor in rindul informatorilor din judetul Sibiu ajunsese la 20%: dintre cele 830 de persoane ce furnizau informatii Securitatii, 170 erau copii, ale caror tinte predilecte erau parintii si profesorii, dupa cum au relevat documentele. Ofiterii care au racolat copii nu au incalcat doar legislatia internationala, cit si legile romanesti de la acea ora, ei fiind denuntati pentru „infractiuni contra pacii si omenirii“, imprescriptibile.

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=15299&art=38216&cHash=f6bb60a6c4

Andrei Voiculescu

Posted in Europa Libera on 30 Octombrie 2007 by dorunastase

Va mai amintiti de Andrei Voiculescu? Pentru cei mai multi, Andrei Voiculescu reprezenta doar o voce, care prezenta in fiecare seara emisiunile „Top Twenty” de la postul de radio Europa Libera. Nepotul lui Vasile Voiculescu, Andrei Voiculescu, este DJ-ul care, de la microfonul Europei Libere, transmitea saptamanal topurile straine. Reintors dupa 2000 in tara, el incearca sa recupereze mostenirea bunicului, icoane vechi si o biblioteca de 14.000 de volume, inca „arestate”, si se lupta cu mentalitatile care bruiaza functionarea legii dreptului de autor.

Pentru cei care azi au intre 30 si 40 de ani, Andrei Voiculescu reprezinta o figura mitica – pana in 1995 prezenta topurile de muzica pop la Europa Libera, o hrana vitala pentru cei crescuti in timpul lui Ceausescu, cand muzica occidentala era adusa de cele mai multe ori pe cai oculte.
Retras intr-o casa dintr-un cartier linistit al Bucurestiului, el gestioneaza acum memoria lui Vasile Voiculescu, fiind mostenitorul drepturilor de autor ale marelui scriitor. Casa este un amestec frapant de vechi si nou, CD-uri, vinyluri si o mobila confortabila stand la un loc cu icoane si tablouri vechi. „Nu sunt mostenite, sunt cumparate de mine. De la familia bunicului meu nu a fost retrocedat nici macar un capat de ata – lucrurile personale, tablouri, biblioteca de 14.000 de volume, nimic”. „Cand eu aveam vreo 6 ani, ne-au scos mobila din casa si a trebuit sa ne mutam in casa bunicii din partea mamei, intr-o garsoniera. Pentru ca nu mai incapeam, parintii m-au trimis pentru doi ani la bunicul Vasile Voiculescu. Asa am invatat limba franceza, stand cu el in aceeasi camera. Traia ca un calugar, nu facea focul oricat de frig ar fi fost. De altfel, soba era infundata cu carti. Dormeam pe doua fotolii puse cap in cap si, cand se facea prea frig, ma bagam langa el in pat”. La 14 ani, isi descopera pasiunea pentru muzica: „Mi-am vandut bicicleta si «am transformat-o» in discuri. Taica-miu, care din avocat devenise dupa ’48 vanzator la consignatie, ma incuraja in pasiunea asta facandu-mi rost de muzica”. In 1966, mama lui Andrei emigreaza in Elvetia, trimitandu-i echipament muzical occidental. Cu el, Andrei Voiculescu incepe sa-si construiasca o cariera subversiva de DJ. „Aveam o rubrica lunara in «Steaua», emisiune la Radio Bucuresti si Radio Vacanta, am participat la constituirea Club A.” Cum in nomenclatorul de meserii nu figura profesia de DJ – „Eram in aceeasi categorie de parazit social cu proxenetii si prostituatele” –, incepe sa protesteze impotriva acestui statut incert al profesiei sale; finalmente decide sa emigreze… „Tot timpul aveam frecusuri cu autoritatile: cand puneam muzica in discotecile din Mamaia, deseori ma trezeam cu baietii veseli pe cap, care vroiau sa ne tunda”. Se va tunde insa singur in ’73, imediat dupa ce emigreaza in Germania: „Acolo am vazut ca o multime de tineri au parul lung, asa ca m-am tuns fara sa mi-o ceara nimeni… Nu ma mai reliefam ca individualitate, de-asta”. Devine realizator de emisiuni muzicale la Europa Libera, luand locul regretatului Cornel Chiriac si avansand pana la pozitia de senior editor. Se pensioneaza in 1996, iar in 2000 se muta in Bucuresti, unde gestioneaza drepturile de autor ale lui Vasile Voiculescu.

Cold Waves – "Razboi pe calea undelor"

Posted in Europa Libera on 21 Octombrie 2007 by dorunastase


Povestea Europei Libere

Doina Cornea, N.C. Munteanu, Monica Lovinescu si Emil Hurezeanu sunt „personaje” in documentarul „Razboi pe calea undelor”.

Coproductie Romania-Germania-Luxemburg, „Razboi pe calea undelor”, realizat de Alexandru Solomon, va fi proiectat in deschiderea Festivalului de Film Astra de la Sibiu, in avanpremiera mondiala, in aceasta seara, de la ora 19.00.

„Razboi pe calea undelor” („Cold Waves” este titlul sub care va circula in strainatate) prezinta, pentru prima oara, una dintre cele mai spectaculoase si mai dramatice povesti din anii comunismului: cea a postului de radio Europa Libera si a luptei acestuia pentru a mentine speranta vie dincolo de Cortina de Fier. Asa cum ii place sa spuna regizorului, „filmul este o neasemuita poveste de dragoste si ura, tesuta in jurul a ceva ce nu poti vedea, atinge sau cantari: undele radio”.

In anii ‘70-’80, Radio Europa Libera era o supapa de evacuare a nemultumirilor si, totodata, confidentul a milioane de romani. Insa nu si pentru oamenii regimului totalitar comunist: pentru acestia, postul de radio finantat de americani era un dusman de moarte. Serviciile secrete romanesti au mers chiar pana la a-l angaja pe temutul terorist si asasin de talie internationala Carlos Sacalul sa „rezolve” anumite probleme si sa lichideze anumiti indezirabili.

Toti protagonistii acestei povesti care pare aproape incredibila in ziua de astazi, mai ales pentru generatiile crescute dupa 1989, se confrunta din nou acum in documentarul „Razboi pe calea undelor”, al lui Alexandru Solomon: oamenii de la radio – fostele voci fara chip, teroristi, ascultatori simpli, ca si securisti sau secretari de partid.

Interviu cu Carlos Sacalul

Protagonistii povestii despre sectia romana a Radio Europa Libera in anii ‘70-’80 sunt nume ca: Monica Lovinescu, Neculai Constantin Munteanu, Nestor Ratesh, Emil Hurezeanu, Detlev Mehlis (procurorul german care a anchetat atentatele de la München), Doina Cornea, Richard Cummings (directorul american al pazei de la Europa Libera), Vasile Paraschiv, Ilie Merce (comandantul grupei „Eterul”, din Securitate), Ilich Ramirez-Sanchez – alias Carlos Sacalul – si multi altii. Teroristul Carlos, inchis pe viata intr-un penitenciar din Franta, nu a putut fi „vizitat”, in ciuda insistentelor echipei de filmare, dar s-a reusit intervievarea lui telefonica.

Alexandru Solomon insista asupra incarcaturii artistice si emotionale a peliculei sale, dincolo de aspectul de fresca istorica: „Nu este un film de investigatii, ci unul care prezinta in primul rand o poveste, cea a relatiilor dintre anumite grupuri de oameni”. Cu acest documentar de lungmetraj despre Razboiul Rece si terorism, Alexandru Solomon isi continua studiul asupra propagandei si sistemului comunist inceput odata cu exceptionalul lungmetraj „Marele jaf comunist”, prezentat cu un imens succes in intreaga lume.
Filmul va rula in cinematografele din Romania din 30 noiembrie.

Festival – 14 premiere romanesti

Festivalul International de Film Documentar si Antropologie Vizuala ASTRA este unul dintre cele mai importante evenimente ale toamnei culturale sibiene. Timp de o saptamana, manifestarea va aduce in Capitala Culturala Europeana 56 de filme, provenind din 30 de tari. Lor li se vor alatura alte 34 de pelicule din programele speciale.

Numai la sectiunea dedicata productiilor romanesti sunt inscrise 14 premiere. Un program aparte este „Privire spre Europa de Est”, cu selectie de documentare produse de ARTE si BBC/Ch 4. Juriul va fi format din zece personalitati, printre care si regizorul Cristi Puiu.

http://www.evz.ro/