Amstetten

Undeva intr-un orasel la intrarea in Austria

Ian Anderson – On Air Specialist

Planet Rock, prezinta astazi, la ora 19.00 (ora Londrei), in cadrul emisiunii „On Air Specialist”, o emisiune in care este invitat la microfon domnul Ian Anderson, de la formatia Jethro Tull.

http://www.planetrock.co.uk/sectional.asp?id=21221

Yes – Soon (Live 2002)

Steve Howe si Jon Anderson impreuna cu trupa Yes, intr-un concert din 2002. Auditie placuta!

Artistul strazii (II)

Un artist al strazii… in aparenta, un om care sta pe un scaun intr-o piata si cinta, pentru citiva centi. Poti sa treci pe linga el fara sa-l observi, sau poti sa te opresti si sa-l asculti. L-am vazut odata in Munchen, la galeriile Kaufhof de linga Marienplatz… Sunetele se auzeau de departe, curgeau armonios si te indemnau sa te indrepti spre locul de unde venea muzica. Simpatic, cu parul lung, concentrat pe acordeonul lui, parea ca nu vedea nimic in jur. O explozie de sunete si de energie. Pina la un moment dat, cind intra intr-un dialog spumos cu publicul, zimbeste, gesticuleaza, isi explica muzica, povestete ceva despre o printesa care a plecat de la castel…

Dupa mult timp, l-am regasit pe youtube. Nu mai are parul lung, dar scinteia aia i-a ramas nechimbata in privire si din minii ii ies in continuare aceleasi sunete amestecate cu focuri de artificii si cu zgomotele pe care le face marea cind se sparge de mal. Privindu-l mai atent, am inteles ca nu e doar un artist al strazii si ca a ales strada ca punte de comunicare cu cei pentru care cinta.

Unii spun ca ar fi the best accordion player of the world.

Sa il invitam din nou pe scena pe domnul Ivan Hajek. Auditie placuta!

http://www.ivan-hajek.de/cds.htm

Monopoly

Stratosfear

Un bun exemplu cu muzica germanilor de la Tangerine Dream este si piesa Stratosfear. Muzica si culoare, pur si simplu Tangerine Dream la cele mai inalte cote ale muzicii progresive electronice. Auditie placuta!

Carte de intelepciune

Din cele peste 1400 de insemnari cuprinse in Jumalul de idei al lui Noica, au fost alese cele mai frumoase: vorbele de intelepciune, fragmentele de filozofie „calda”, marturisirile. Cititorul acestei Carti va deveni poate, pe nestiute, discipolul acelei scoli pe care Noica o evocase in Jurnalul filozofic din 1944 – o scoala care sa dea oamenilor nu lectii, ci stari de spirit.

Mother Gaia

Mother Gaia, o exceptionala balada,in care cei de la Stratovarius abordeaza o muzica pozitiva si plina de sensibilitate. In ciuda aparentei veselii si energii, versurile scrise de Tolkki si Kotipelto sunt pline de melancolie. De fapt intreaga muzica are o aroma aparte de lirism – versurile sunt inspirate de iubire si de natura – toti membrii fiind preocupati de situatia ecologica a planetei. Auditie placuta!

Stratovarius

Stratovarius sunt una din cele mai semnificative trupe din aria heavy metal-ului melodic a anilor ’90. Avand un sound dominat de melodicitatea decorativa baroc-malmsteeniana si de refrenele imnice de tip Helloween, au reusit sa se impuna generand totodata un intreg val de trupe ce au ales sa abordeze metalul melodic. In mai bine de 10 ani de prezenta intensa pe scena metalica, Stratovarius au redefinit practic standardele a ceea ce inseamna heavy metal melodic si, in plus, au construit alaturi de alte cateva trupe (Children of Bodom, Sonata Arctica, Nightwish) specificul unui metal tipic tarii celor 1000 de lacuri. Muzica Stratovarius, plina de optimism si de o vitalitate debordanta, care poate fi urata de cei mai inveterati misantropi, s-a constituit intr-unul din varfurile rock-ului modern.

Bazele au fost puse in 1982, sub numele de Black Water, de catre trei tineri finlandezi Tuomo Lassila (voce, tobe), Staffan Strahlman (chitara) si John Viherva (bas) porniti cu intentia de a face un heavy metal ca in anii ’70, Deep Purple, Black Sabbath, fiind principalele influente alaturi de cativa compozitori clasici. In 1984, Tuomo Lassila decide schimbarea numelui in Stratovarius, un cuvant derivat de la Stratocaster (tip de chitara produs de Fender) si Stradivarius (tip de vioara manufacturata de italianul Stradivari, 1644 – 1737, la inceputul perioadei barocului italian). In 1985, Staffan si John pleaca, fiind inlocuiti de Jyrki Lentonen si un tanar de 18 ani, fan Ritchie Blackmore, pe nume Timo Tolkki, venit de la Road Block. Timo Tolkki canta de la 7 ani, fiind pasionat de chitara clasica a compozitorilor spanioli, precum si de compozitiile lui Paganini sau Bach. Cu prima componenta stabila, trupa isi incepe activitatea concertistica si inregistreaza primul demo in 1987 cu Timo Tolkki la voce. In 1989 trupa prinde un contract cu CBS si inregistreaza primul album „Fright night” in doar o saptamana, alaturi de noul membru, claparul Anti Ikkonen. Trebuie mentionat ca Tuomo Lassila era student la conservatorul din Helsinki. Trupa incerca sa imbine heavy metal-ul anilor ’70 cu elemente ale muzicii clasice, dar albumul de debut este in cel mai bun caz, mediocru. Trupa are un sunet destul de banal, iar Tolkki este lipsit de calitati vocale. Insa cateva incercari de a imprima o anume originalitate exista, „False messiah” e un cantec reusit, iar „Fire dance” sau piesa de titlu arata ca ceva potential exista. Contractul cu CBS este reziliat, iar Jyrki Lentonen pleaca, basul fiind facut de Tolkki.

Trecusera deja 8 ani de la lansarea legendarului Malmsteen’s Rising Force ce dezvolta un foarte original stil de chitara de o clara inspiratie baroca (in privinta orchestrarii bogate, nu si a mesajului insa). Avand aceiasi mentori artistici – Ritchie Blackmore, Bach si Paganini – Timo Tolkki e receptiv si adopta aceeasi tipologie instrumentala baroca malmsteeniana bazata pe viteza si solistica cu multe detalii. In 1994, trupa lanseaza primul ei album cu adevarat original „Dreamspace” alaturi de talentatul basist Jari Kainulainen, ramans pana astazi in componenta trupei. Cele 14 piese arata o trupa matura, cu multa creativitate, constienta de propria valoare si gata de a-si incerca puterile in panteonul metalic. Exista piese in maniera Priest („Shattered”), hit-uri rock melodice a la Europe sau Def Leppard („Wings of tomorrow”) si balade, iar finalul albumului ofera un moment conceptual interesant dedicat misterului si explorarii necunoscutului „Thin ice” / „Atlantis” / „Abyss”. Trupa reuseste sa sustina primul turneu european si un foarte apreciat turneu japonez. In acelasi timp, Timo Tolkki isi duce la bun sfarsit un vis al tineretii, acela de a realiza un album solo. „Classical variations and themes” e o compilatie de piese vechi Stratovarius („Fire dance suite” e din 1986) si preluari dupa compozitii celebre precum „Concerto de Aranjuez” de Joaquin Rodrigo, „Death of a swan” de Ceaikovski, „Greensleves” – cantec traditional irlandez sau „Capriccio in A minor” inspirata din Paganini. Albumul e destul de simplu, oferind putine lucruri celor pasionati de chitara, iar vocea lui Tolkki suna ca nuca in perete pe alocuri.

1995 este anul lansarii definitive Stratovarius prin albumul „Fourth dimension” ce il aduce in prim plan pe Timo Kotipelto, vocalist melodic foarte inspirat, in cea mai buna traditie a lui Michael Kiske. Este albumul ce completeaza stilul trupei, definit pe „Dreamspace” si prezentat sub motto-ul „Keeping the melody in metal”. „Stratovarius” – compozitie instrumentala plina de virtuozitate, ce deja poarta evident marca stilului Tolkki, devine imnul trupei, iar piese precum „Against the wind”, „Distant skies” sau „Galaxies” sunt adevarate hituri live. „Lord of wasteland” e singura compozitie speed de pe album, ceea ce e oarecum ciudat, avand in vedere ca are versuri dezolante.

Schimbarea din 1996 definitiveaza componenta actuala a trupei, fiind adusi legendarul baterist Jorg Michael si Jens Johansson la clape. Ambii muzicieni, cu experienta in diverse genuri si cu multe albume la activ, aduc ultima atingere necesara constructiei maiastre Stratovarius. Jorg Michael e un baterist experimentat trecut prin multe trupe de la punk la thrash, dintre care cele mai cunoscute sunt Avenger, Rage, Headhunter, Mekong Delta, Grave Digger sau Running Wild, iar Jens Johansson e claparul de pe primele Malmsteen si de pe cateva albume Dio de la sfaristul anilor ’80. Jens, un tip pasionat de programare si componente electronice, a cantat pe aproximativ 30 de albume de diverse genuri: heavy metal, progresiv (Mastermind), muzica orchestrala (albume solo), experimental-electronica, aor, blues, rap, death metal, fusion, medieval (Blackmore’s night) avand o extraordinara disponibilitate artistica. Albumul „Episode” e o adevarat bomba de metal orchestral rapid cu influente progresive, fiind considerat de multi drept cea mai reusita productie Stratovarius. Solistica lui Jens devine de-acum complementara cu aceea a lui Tolkki definind acel „Finnish metal” tipic. Albumul este tras alaturi de un cor de 40 de persoane si de o orchestra de coarde de 20 de muzicieni, iar piese precum „Father time”, „Will the sun rise”, „Speed of light” sau „Tomorrow” devin emblematice pentru metal-ul melodic. Exista pe acest album o piesa extraordinara, ce reprezinta chintesenta universului Stratovarius, si anume „Stratosphere”. E o adevarata explozie de solistica pe chitara, o infuzie de energie in urechea ascultatorului unde Timo Tolkki isi foloseste tot arsenalul de abilitati chitaristice la o viteza de 1000 de km pe ora. Piesa sugereaza o continua cautare exprimata cu ajutorul imaginii artistice a zborului – o explorare a stratosferei – de catre un Icar ce se avanta tot mai sus cu o viteza ametitoare. E amuzant de stiut ca Tolkki are aviofobie (frica de zbor), de altfel el a compus si o piesa pe tema asta „Distant skies”. Albumul este un succes, obtinand aur in multe tari, vanzandu-se in 100 000 de exemplare numai in Japonia. Primul turneu mondial, numit „Episode” duce trupa prin toata Europa, Japonia si America de Sud.

In 1997, trupa isi incordeaza din nou puterile, inregistrand „Visions” la Noise, album ce ii plaseaza din prima pe locul 5 in topurile finlandeze, obtinand din nou aurul, ca in final sa atinga vanzari de 500 000 de exemplare. „Visions” e un album concept, bazat pe profetiile nostradamiene legate de sfarsitul lumii, interpretat de Stratovarius drept o catastrofa ecologico-nucleara alaturi exprimand dezumanizarea si desacralizarea umana. E unul din acele albume speciale pe care fiecare compozitie este o mica bijuterie. Liniile melodice sunt aproape hipnotice, excelent compuse si sustinute de scheletul puternic double bass al lui Jorg Michael. Piesa „Black diamond”, de exemplu, a fost inspirata de Bach, compusa initial pentru claviaturi si apoi transpusa in speed metal. Trebuie mentionat ca Tolkki si-a tras partile de chitara in doar 4 zile pentru a da un feeling spontan si cat mai sincer albumului. Versurile sunt foarte sincere si simple, iar trupa incearca sa asocieze un mesaj artistic fiecare compozitii. Excelente piese precum „Kiss of Judas”, „Paradise” sau „Legions” culmineaza cu un grand finale adus de „Visions” – un cantec de 10 minute ce trece prin toate starile Stratovarius, de la zbor chitaristic ametitor pana la momente de balada acustica plina de lirism. „Visions” reprezinta maximul din ceea ce ofera Stratovarius, fiind unul dintre cele mai ingenioase albume post „Keeper of the seven keys”.

Trupa face pe plac fanilor si lanseaza in 1998 dublul album live „Visions of Europe” cu peste 100 de minute trass in timpul turneului mediteranean, in Italia la Milano si in Grecia la Atena – unde trupa are popularitate maxima. Un album plin de hit-uri, cu sound impecabil si acompaniamentul constant al multimii. In Italia trupa are o asemenea popularitate incat este aleasa de mai multe magazine rock drept trupa anului. In cadrul festivalului de la Milano, chiar Helloween si Gamma Ray ajung sa cante in deschiderea lor. De acest festival este legata o intamplare neplacuta. Dupa Stratovarius urmau Pantera si Black Sabbath. Din cauza succesului pe care il au Stratovarius si a excitatiei pe care au dat-o celor 25 000 de oameni, managerul Pantera se infurie si forteaza pe cei de la sunet sa ii taie pe Stratovarius („cut these sons of bitches off”). Pentru ca spectacolul lor a fost scurtat fata de programarea initiala, Timo Tolkki se intoarce pe scena si isi sparge chitara in fata multimii enervata de decizia celor din spatele scenei. Ca reactie de protest o buna parte din public s-a departat in timpul concertului Pantera.

„Destiny” (1998) deschide cea de-a treia perioada a muzicii Stratovarius. Trupa acorda mai putina atentie laturii progresive, iar proportia acelor solo-uri geniale precum „Holy vision” se diminueaza. Avem insa mai multa melodie si mai multe piese candidate la categoria hit-uri. In ciuda aparentei veselii si energii, versurile scrise de Tolkki si Kotipelto sunt pline de melancolie. De fapt intreaga muzica are o aroma aparte de lirism – versurile sunt inspirate de iubire si de natura – toti membrii fiind preocupati de situatia ecologica. Deja fiecare album se vinde extrem de bine, iar inca de la aparitie se intra pe primele pozitii in topuri. „Destiny” devine number 1 in Finlanda inca inainte de lansarea oficiala. Albumele sunt excelent realizate, iar in privinta sunetului: beton armat. Cu exceptia primelor 3 albume, Stratovarius a excelat la acest capitol. Timo Kotipelto e considerat drept cel mai bun vocalist al anului de numeroase publicatii rock, iar trupa este premiata de forurile muzicale finlandeze, fiind cel mai bun export cultural al tarii celor 1000 de lacuri.

2000 le aduce un contract cu Nuclear Blast, iar „Infinity” continua linia initiata pe „Destiny” – un metal foarte rapid si cu multa, foarte multa melodie – iar „Hunting high and low” e aleasa drept melodia anului de numeroase publicatii rock. „Mother Gaia”, o compozitie de 8 minute, e piesa de exceptie a albumului, cantata in deschiderea concertelor, ce abordeaza din nou o tema ecologica. Intre 2000 si 2001 trupa concerteaza intens, efectuand si un turneu foarte apreciat cu Sonata Arctica si Rhapsody in deschidere. Popularitatea Stratovarius este imensa pe tot teritoriul Europei, fiind cotata drept una din cele mai bune trupe de heavy metal atat datorita albumelor cat si show-urilor.

Ca urmare a succesului nebun si a obositoarelor turnee efectuate, muzicienii Stratovarius simt nevoia unei pauze de 2 ani, pana in 2003. Trupa lanseaza o compilatie de 77 minute cu piese rare, majoritatea lente si ceva preluari numita „Intermission”. Fiecare decide sa se ocupe de proiectele sale solo, iar de notat ar fi albumele Timo Tolkki si Timo Kotipelto. „Hymn to life” este cel de-al doilea album al lui Tolkki, el face chitara, basul, vocea, o parte din clape si productia, iar ca invitati sunt Michael Kiske, Kotipelto si Sharon den Adel (Within Temptation).

Foarte prolifica, in ianuarie 2003 trupa pregateste lansarea celui de-al noualea album, muzicienii sunt toti plini de energie si nu dau semne ca intentioneaza sa incheie povestea Stratovarius.

Neusiedl am See